Voucherele de la stat, praf în ochii românilor? Ce ar putea să cumpere oamenii cu tichetele de la Guvern

Îți recomandăm

3,5 milioane de români ar putea primi de la stat vouchere de 50 de euro, o dată la două luni, tocmai pentru a trece mai ușor peste valul de scumpiri. Însă cu aceste tichete vor putea cumpăra doar alimente de bază. Mai exact, șase produse care, potrivit specialiștilor, nu ar putea fi cumpărate nici măcar de 4 ori cu acești bani. 

Aproximativ 250 de lei, atat ar trebui să primească românii prin acele vouchere oferite de către Guvern o dată la 2 luni. Pâine, ulei, ouă, dar și carne, sunt doar o parte dintre alimentele pe care oamenii le pot achiziționa. Însă îngrijorator este faptul că prețurile pare ca au explodat, iar specialiștii au previziuni sumbre pentru următoarea perioadă.

Tarifele din magazine și piețe cresc de la o zi la alta. Este realitatea cruntă cu care se confruntă românii. Un kilogram de piept de pui dezosat a ajuns să coste în unele magazine chiar și 45 de lei.

Și cartofii, zahărul și ouăle au înregistrat majorări în ultima vreme.

Însă și aceste vouchere sunt sub semnul întrebării. Dacă nu se va primi finanțarea de la Uniunea Europeană, banii pentru tichete vor fi luați din bugetul de stat.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 200 de copii aflați în grija D.G.A.S.P.C. Olt au primit daruri din partea Centrului de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților

Peste 200 de copii aflați în grija D.G.A.S.P.C. Olt au primit daruri cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului din partea Centrului de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img