Vremea se schimbă radical în toată țara

Îți recomandăm

În zilele următoare, vremea se va schimba radical. Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în unele regiuni vor fi ninsori și lapoviță, avertizează meteorologii.

Luni, 13 aprilie, vremea va fi deosebit de caldă și pe spații mici vor fi averse și descărcări electrice, în zonele montane și submontane.

Marți, 14 aprilie, va fi însă foarte frig în nord, vest și în centru și va ploua pe arii extinse. În Maramureș, Transilvania, zona subcarpatică a Moldovei, iar din orele serii și în dealurile sudice, vor fi ninsori și lapoviță. La munte, va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă. În jumătatea de sud a țării, după prânz vor fi averse și descărcări electrice, iar seara, trecător, vor fi precipitații mixte. Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină sau măzăriche. Vântul va sufla cu 65 km/h în centru, sud și în est.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sanitas confirmă greva generală din spitale: Va fi declanșată în aproximativ 400 de unități sanitare. „Guvernul ne-a adus aici”

Greva generală anunțată de Federația Sanitas va începe marți în aproximativ 400 de unități sanitare din țară, a declarat...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img