Zeci de copii de la școala din Perieți au dat o lecție de bună creștere tuturor adulților. S-au trezit dis de dimineață și au mers să strângă fiecare rest de gunoi aruncat de oamenii mari. Copiii și-au pus mânușile, au luat sacii menajeri și cu zabetul pe buze au curățat fiecare colț din comuna lor. Au strâns tot ce au găsit de la cutii de carton, la sticle aruncate pe stradă.
„A fost o lecție pentru noi toți. Zeci de preșcolari și elevi au mers și au făcut curat pe aproape toate străzile din comună. Schimbarea vine din noi, iar schimbarea a venit prin puterea exemplului. Acești copii de la cei mai mici, la cei mai mari, ne-au dat o lecție. Ne-au arătat cum este să fii responsabil, cum este să îți pese, cum este să ai grijă, cum este să muncești. Au fost un exemplu demn de urmat atât pentru mine cât și pentru întreaga comunitate. JOS PĂLĂRIA, dragi copii! Mă înclin! Mulțumesc și angajaților primăriei, cadrelor didactice, beneficiarilor de ajutor social, voluntarilor din comună care s-au alăturat acestui proiect”, a transmis primarul comunei, Răzvan Rada, edilul comunei Perieți.










