Zeci de sancțiuni date de jandarmii olteni, în minivacanța de Sf. Ion

Îți recomandăm

În perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, și jandarmii olteni au acționat pe raza județului atât independent, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unui climat optim de menținere a ordinii și siguranței publice.

În această minivacanță nu au fost înregistrate incidente majore și le mulțumim pe această cale celor care au respectat recomandările noastre și au ales să petreacă aceste zile libere în mod responsabil. Însă, oamenii legii au identificat mai multe nereguli, fiind aplicate zeci de amenzi de aproximativ 7.000 de lei. De asemenea, au fost constatate și infracțiuni comise de mai mulți autori, jandarmii continuând cercetările și în alte dosare penale.

„În urma misiunilor executate, au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.900 lei pentru încălcarea normelor legale, iar pe linie infracțională, în cooperare cu efectivele de poliție, au fost constatate opt infracțiuni, cu șase autori, și, independent, colegii noștri au întocmit dosare pentru continuarea cercetărilor pentru alte opt infracțiuni cu șapte autori. Și în anul 2025 rămânem la datorie pentru siguranța dumneavoastră și vă îndemnăm să ne solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie de noi!”, se arată într-un comunicat remis de Jandarmeria Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img