Zeci de șoferi au rămas pietoni după ce au fost trași pe dreapta de polițiștii olteni

Îți recomandăm

În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 151 de solicitări, dintre acestea 121 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 312 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 160.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere, dintre acestea au fost reținute 12 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 11 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 8 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img