Ziua Eroilor, comemorată la Caracal

Îți recomandăm

Cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată ca fiind Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională a poporului român în care clopotele bisericilor bat pentru cinstirea eroilor neamului.

Cu acest prilej, autoritățile locale din municipiul Caracal au organizat o ceremonie închinată eroilor neamului românesc:

“Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos la cer, este pentru noi românii, ziua în care vorbim despre puterea de a învinge moartea prin curaj, demnitate, sacrificiu pentru binele omenirii, ziua Cinstirii Eroilor Neamului, cunoscuți sau necunoscuți, care și-au jertfit viața pentru apărarea țării și credinței.

Eroii neamului sunt memoria vie a istoriei noastre. Este o datorie sfântă, onoare și cinste să comemorăm, să cinstim și să respectăm înaintașii. (…) De-a lungul istoriei Romanațiul și romanațenii și-au dat jertfa lor pentru realizarea idealurilor României.

Pentru toate acestea, doresc să îmi exprim prețuirea și recunoștința față de bravii eroi ai neamului românesc căzuți la datorie, păstrând pentru totdeauna în memorie exemplul lor de dăruire!

În aceste vremuri tulburi, să ne cinstim istoria și eroii, și să trăim prezentul și viitorul cu responsabilitate!

Glorie tuturor Eroilor Neamului şi veşnică pomenire a sufletelor lor!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Hristos s-a înălțat!”, a spus Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, cu ocazia depunerii de coroane.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Seară de Mister și Umor Negru la Slatina: Teatrul Particular Brașov Prezintă „Dragostea Ucide”

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina devine joi, 14 mai, scena unei experiențe teatrale inedite, găzduind trupa Teatrului Particular...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img