
Școala Gimnazială din comuna Pleșoiu a organizat Ziua Porților Deschise oferidu-le astfel elevilor șansa de a-și cunoaște viitorii colegi.
Ocazie pentru micuții de grădiniță de a vedea școala în care vor învăța și pentru a face cunoștință cu viitorii colegi și profesori.
Evenimentul le-a oferit copiilor ocazia de a-și arăta talentele și atuurile dezvoltate la școală.
„La Școala Gimnazială Pleșoiu niciodată porţile nu sunt închise. Noi credem că Ziua Porţilor Deschise a fost un prilej de sărbătoare pentru toţi cei prezenţi, şi că aceştia s-au simţit foarte bine avându-ne gazde. Iar noi, Familia Pleșoiu ne-am atins obiectivele propuse, adică am declarat în mod oficial începerea campaniei de înscriere la școală. Noi ne-am prezentat oferta şi i-am lăsat pe ei, copiii noștri, să ne prezinte cu rezultatele obținute, pentru că ei sunt cartea noastră de vizită. I-am recompensat cu ceva dulce pe cei prezenţi la activitate şi le-am stârnit interesul pentru a veni la Școala Gimnazială Pleșoiu. Începutul… a fost unul tradițional cu pâine și sare și a continuat cu o întâlnire cu dna profesor învățământ primar, Petre Anca Corina, sufletul activității de astăzi, și nu numai, care a organizat împreună cu elevii de clasa a IV-a un atelier interactiv la care au participat și viitorii școlari. Nu au lipsit cântecele și dansuri felurite. Deşi nu se văd toţi profesorii în poză, au fost multe zâmbete și multă implicare din partea tuturor……
Iar dacă e să vorbim despre participarea generală, mai mult de 100 de persoane (elevi, profesori, colaboratori) s -au perindat prin curtea ȘCOLII GIMNAZIALE PLEȘOIU, cu porţile (larg) deschise…”, a declarat Irina Tabacu, director la Școala Gimnazială Pleșoiu.

Petre Anca Corina, sufletul activității care a organizat împreună cu elevii de clasa a IV-a o primire călduroasă pentru viitori boboci.










