Arhive Anuale: 2021

Numărul de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, mai mare cu doar câteva mii față de ziua anterioară

Puțin peste 82.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform datelor  Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Aproape 47.000 s-au imunizat cu prima doză. Cu o zi înainte, marți, aproximativ 78.000...

Comuna Brâncoveni, o comună europeană

Administrația locală din Brâncoveni a demarat lucrările de pietruirea Drumului Comunal 80A ce face legătura cu Slatina. Acesta nu este singurul proict ce va fi demarat în perioada acesta. Edilul Ion Cheroiu vrea ca până la finalul...

10 morți într-o zi. Printre victime doi tineri de 31 de ani și 37 de ani

În fiecare zi Oltul își numără morții. Miercuri, 3 noiembrie, alte 10 persoane au pierdut lupta cu virusul mortal. Printre cele 10 decese s-au aflat și doi tineri, de 31, respectiv 37 ani.Decesele au survenit la pacienți internați în...

Copiii din Slatina îl vor aștepta și anul acesta pe Moș Nicolae. Autoritățile locale îl vor ajuta să ajungă la toții copiii

Și anul acesta, autoritățile slătinene vor duce „Povestea lui Moș Nicolae” în creșele și grădinițele din oraș. Pandemia nu va fi un obstacol în fața lui Moș Nicolae.Toți copiii din Slatina care merg la creșă sau la grădiniță vor...

90 de doze de anticorpi monoclonali vor ajunge în două spitale din Olt

Ministerul Sănătății a repartizat un număr de 7 500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-COV-2.În Olt cele 90 de doze ajung la Spitalul Județean de Urgență Slatina...

Veteranul de război, plt.adj.pr. (rtr.) DUMITRU VASILE, din Optași-Măgura, a împlinit 100 de ani

Veteranul de război, plt.adj.pr. (rtr.) DUMITRU VASILE, din comuna Optași-Măgura, a împlinit astăzi 100 de ani, fiind sărbătorit de Centrul Militar Județean Olt.Acesta s-a născut în an 1921, în comuna Mălăiești, județul Prahova. A fost încorporat la...

Liviu Voiculescu: “Consumatorii vulnerabili au posibilitatea de a amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni fără costuri suplimentare”

Senatorul de Olt, Liviu Voiculescu, a anunțat vestea pe care o așteptau toți românii: președintele României Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz.„Românii care consumă energie electrică până în 350 de...

Parlamentul a decis: Dovada plății amenzilor nu mai trebuie trimisă la Poliţie

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 307 voturi 'pentru', un proiect de lege care prevede ca procesul verbal privind plata amenzilor contravenționale să nu mai fie trimis la Poliţie. Proiectul merge la promulgare la șeful statului.Proiectul de lege...

Comunele Călui, Dobrun și Ștefan cel Mare, lipsite de cazuri COVID

Potrivit DSP Olt miercuri, incidența COVID la nivelul județului este de 7,15 cazuri la mia de locuitori, în timp ce în municipiul Slatina, incidența a ajuns la 9,92 cazuri la mia de locuitori.Incidența miercuri, 3 noiembrie:BĂLTENI 18,44CORBU 15,23STOICĂNEŞTI 14,87ROTUNDA...

Anunț

Această informare este efectuată de SC FABRICA DE PIETRE SRL cu sediul în orașul Corabia, bl. Carpați, nr. 105, camera 7, Jud. Olt, tel: 0765489933, ce intenționează să solicite de la SGA Olt aviz de gospodărirea apelor pentru realizarea...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Lucrări ample de înfrumusețare și întreținere în tot orașul

Slatina continuă să se transforme, zi de zi, într-un oraș tot mai verde, mai curat și mai primitor. În...
- Advertisement -spot_img