8 elevi din Olt au fost depistați cu COVID în urma testării pe bază de salivă

Îți recomandăm

Crește numărul elevilor infectați cu SARS CoV 2. În urma testării de astăzi 8 elevi olteni au fost depistatți cu COVID 19.

„Sunt trei elevi de la școala din Vlădila, doi de la Liceul «A. I. Cuza» Corabia, doi de la Școala «Mihail Drumeș» Balș și unul de la școala din Mărgăritești, comuna Voineasa. Testarea a fost făcută acasă și nu au venit la școală”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, profesorul Victor Iacobescu.

Pentru cei opt elevi cu teste de salivă pozitive, DSP Olt va recolta probe pentru a fi lucrate în laborator, PCR, urmând a se infirma sau confirma diagnosticul.

În acest moement, la nivelul județului 100 de elvi și 45 de cadre didactice și personal auxiliar sunt infectate cu covid.

Astfel, cursurile cu prezență fizică sunt suspendate la nivelul a 21 de clase din opt instituții școlare, acestea desfășurându-se în online.

Potrivit inspectorului școlar general Victor Iacobescu, cele mai multe clase cu activitatea suspendată sunt la Școala „Ștefan Protopopescu” Slatina, fiind vorba despre toate cele opt clase de gimnaziu .

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Operațiunea Jupiter, a treia zi. 416 percheziții în toată țara, IGPR și PICCJ cu mii de polițiști și procurori implicați 

Poliția Română și PICCJ desfășoară pentru a treia zi acțiuni în toată țara, în cadrul Operațiunii Jupiter. Mii de polițiști și procurori fac...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img