30 de tineri din Slatina au descoperit patrimoniul cultural local prin proiectul „Primii pași culturali”

Îți recomandăm

30 de tineri din Slatina au explorat patrimoniul cultural al orașului prin metode de educație non-formală, în cadrul proiectului „Primii pași culturali”, derulat de Fundația pentru Tineret ELMI în perioada noiembrie–decembrie 2025.

Proiectul a fost finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Pe parcursul proiectului, tinerii au participat la trei activități interactive, concepute pentru a transforma descoperirea patrimoniului cultural al Slatinei într-o experiență practică și atractivă. Metoda principală utilizată a fost Treasure Hunt-ul cultural – un format dinamic care a inclus trasee tematice, indicii și provocări legate de obiective istorice și culturale din oraș.


Activitățile au răspuns nevoilor reale ale tinerilor: dorința de explorare, nevoia de apartenență la grup și preferința pentru metode de învățare interactive. În cadrul provocărilor, participanții au lucrat în echipe, au comunicat eficient și au găsit soluții creative pentru descifrarea indiciilor.
Prin învățare experiențială, tinerii au descoperit direct istoria locală, au înțeles semnificația patrimoniului și au reflectat asupra rolului acestuia în construirea identității comunitare. La finalul proiectului, participanții au declarat că privesc orașul cu alți ochi, că au aflat informații necunoscute despre locuri familiare și că se simt mai conectați la spațiul cultural al Slatinei.


Proiectul „Primii pași culturali” a transformat patrimoniul local într-o resursă vie și relevantă pentru tineri, stimulând interesul pentru cultură și implicare comunitară. Pe termen lung, inițiativa contribuie la formarea unei generații de tineri:
mai conștienți de valorile orașului;
mai responsabili civic;
mai deschiși către inițiative culturale;
mai conectați cu identitatea și patrimoniul local.


Prin acest demers, Fundația pentru Tineret ELMI își reconfirmă misiunea de a sprijini dezvoltarea personală și culturală a tinerilor, promovând educația non-formală ca instrument esențial pentru implicare, responsabilitate și apartenență comunitară.


Despre programul Start ONG
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro, fiind unul dintre cele mai simplificate instrumente de finanțare comunitară destinate ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
Despre Fundația pentru Tineret ELMI
Înființată în anul 2000, Fundația pentru Tineret ELMI este o organizație neguvernamentală care sprijină categoriile defavorizate, în special tinerii cu nevoi speciale și cei din mediul rural. Organizația are o experiență solidă în furnizarea de training și consultanță în management de proiect, voluntariat și educație civică, derulând numeroase sesiuni de formare la nivel local și regional.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

ALERTĂ ÎN SLATINA: TÂNĂR AMENINȚAT CU MOARTEA ȘI STROPIT CU UN LICHID ÎNTR-O STAȚIE PECO

O sesizare prin numărul unic de urgență 112 a declanșat o intervenție rapidă a forțelor de ordine în municipiul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img