CSM Slatina a început cu dreptul seria amicalelor disputate miercuri, 22 iulie. După victoria obținută în fața formației Vulturii Fărcășești, prin golul înscris de Ştefan Gheoroae, în minutul 30, (scor 1-0), CSM Slatina s-a impus cu 3-1 în partida de verificare disputată împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Pentru slătineni au marcat: Andreş (min. 3), Magyari (min. 5) și Velea (min. 51).
Meciul de verificare cu Steaua București a fost anulat, cele două echipe urmând să se întâlnească în prima etapă a noului sezon de Liga 2.
În locul acestuia, sâmbătă, 25 iulie, CSM Slatina va disputa ultimul joc de pregătire, pe teren propriu, împotriva formației CS Tunari.
Formula de start: Preduţ – Munoz, Ureche, Andreş, Şerbănică – Matiş, Lăpădătescu, Năstăsie – Borduşanu, Velea, Magyari.
Au mai evoluat: Vîlceleanu, Neamţu, Joia, Ţolu, Radu, Ristea.










