La câte grade trebuie setat frigiderul. Temperatura care păstrează alimentele în siguranță și poate reduce consumul de energie

Îți recomandăm

Temperatura la care este reglat frigiderul are un rol esențial în păstrarea alimentelor în condiții de siguranță și în limitarea consumului de energie. O valoare prea ridicată poate favoriza dezvoltarea microorganismelor, în timp ce o răcire excesivă poate afecta calitatea unor produse prin înghețare. Specialiștii în siguranță alimentară recomandă respectarea unui interval optim de refrigerare, care reduce riscul contaminării și contribuie la funcționarea eficientă a aparatului. La ce temperatură trebuie setat frigiderul Experții în siguranța alimentară recomandă ca temperatura din frigider să fie menținută la cel mult 4°C (aproximativ 2-4°C). Potrivit Administrației pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA), această valoare limitează dezvoltarea microorganismelor și contribuie la păstrarea alimentelor perisabile în condiții de siguranță. Pentru congelator, temperatura recomandată este de -18°C. În practică, o temperatură de până la 4°C este considerată optimă pentru utilizarea de zi cu zi, deoarece oferă un echilibru între siguranța alimentelor și funcționarea eficientă a aparatului. Această recomandare este în concordanță și cu cea a Departamentului pentru Energie al SUA (Department of Energy), care indică un interval de până la 4 grade Celsius pentru compartimentul de refrigerare și precizează că temperaturile mai scăzute cresc consumul de energie fără a aduce beneficii suplimentare pentru păstrarea alimentelor. De ce nu este recomandat să setezi frigiderul la mai mult de 5°C  O temperatură de 5°C depășește limita recomandată de Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) pentru păstrarea alimentelor perisabile. Instituția recomandă ca frigiderul să fie menținut la 4°C sau mai puțin, pentru a încetini dezvoltarea microorganismelor care pot provoca toxiinfecții alimentare. Totodată, Departamentul Agriculturii al Statelor Unite (USDA) atrage atenția că bacteriile se multiplică rapid în așa-numita „zonă de pericol”, cuprinsă între 40°F și 140°F (aproximativ 4,4°C-60°C).  Ce înseamnă setările frigiderului Multe frigidere nu afișează temperatura în grade Celsius, ci folosesc un selector numerotat, de exemplu de la 1 la 5 sau de la 1 la 7. În cazul multor modele, o valoare mai mare înseamnă o răcire mai puternică și, implicit, o temperatură mai scăzută în interior. Totuși, această regulă nu este valabilă pentru toate aparatele, deoarece semnificația treptelor diferă în funcție de producător și de sistemul de control. Din acest motiv, simpla poziție a selectorului nu poate indica cu exactitate temperatura din frigider. Pentru a verifica dacă alimentele sunt păstrate în condiții de siguranță, FDA și USDA recomandă utilizarea unui termometru pentru frigider, care măsoară temperatura reală din interior. De asemenea, consultarea manualului de utilizare este importantă pentru a înțelege modul în care funcționează setările specifice fiecărui model. Cum influențează temperatura din frigider consumul de energie Temperatura la care este setat frigiderul influențează nu doar modul în care sunt păstrate alimentele, ci și consumul de energie al aparatului. Potrivit U.S. Department of Energy (Energy.gov), compartimentul de refrigerare ar trebui menținut la o temperatură de până la 4°C (aproximativ 2-4°C), deoarece valorile mai scăzute cresc consumul de electricitate fără a oferi beneficii suplimentare în ceea ce privește conservarea alimentelor. Explicația este una tehnică. Pentru a menține o temperatură foarte scăzută în interior, compresorul, componenta care asigură răcirea, trebuie să pornească mai des și să funcționeze pentru perioade mai lungi. Cu cât aparatul este solicitat mai mult, cu atât consumul de energie crește. Din acest motiv, specialiștii recomandă evitarea setării frigiderului la valori mai mici decât cele necesare pentru păstrarea alimentelor în siguranță. Pe lângă temperatura aleasă, consumul de energie este influențat și de modul de utilizare al frigiderului. Fiecare deschidere a ușii permite pătrunderea aerului cald din încăpere, iar sistemul de răcire trebuie să elimine căldura acumulată pentru a readuce interiorul la temperatura setată. De asemenea, introducerea alimentelor fierbinți în frigider obligă aparatul să funcționeze mai intens pentru a răci atât preparatele proaspăt depozitate, cât și aerul din compartiment. Pentru o funcționare eficientă, specialiștii recomandă deschiderea ușii doar atât cât este necesar și lăsarea preparatelor să se răcească înainte de a fi puse la frigider.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img