Simona Halep, din nou pe terenul de tenis

Îți recomandăm

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 10 mondial, a declarat, joi dimineaţa, înaintea plecării spre Canada, acolo unde va participa la turneul de la Montreal, că este recuperată după ruptura musculară, precizând că ultima perioadă, în care a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice, a fost cea mai grea din cariera sa, notează Agerpres.

„Orice este posibil la o astfel de accidentare. Eu nu am mai trecut prin aşa ceva, prin ruptură musculară. Medicii mi-au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar la un meci oficial e diferit. Aşa că o să văd când voi ajunge acolo (n.r. – Canada). A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă, nu mă mai întâlnisem cu aşa ceva. Dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă”, a afirmat Halep pe Aeroportul Henri Coandă.

„Sunt mult mai bine acum, m-am odihnit din punct de vedere mental. Dar şi fizic sunt bine, nu am avut dureri cât timp m-am antrenat. Acum sper să fiu aptă să şi joc turneele. Eu acolo îmi propun să fiu sănătoasă şi să joc cât mai multe meciuri se poate. Îmi e dor de teren, îmi e dor de competiţie, ştiu că va fi foarte greu la început, dar nu îmi e teamă. O să merg cu încredere şi o să văd ce pot să fac. Timpul petrecut acasă a fost foarte frumos. Mereu e plăcut acasă şi greu de plecat. Dar sunt motivată pentru ceea ce urmează, sunt cu mintea acolo”, a adăugat Halep.

Turneul de la Montreal, primul la care va participa Simona Halep după trei luni, este programat între 9 şi 15 august.

Pe 12 mai, Simona Halep (29 ani) a fost nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Diagnosticată cu ruptură musculară la gambă, Halep nu a putut participa la turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon şi nici la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

CSM Slatina: Florentina Alexandru, Evelin Șorcoată și Maya Buță au cucerit argintul în proba pe echipe U11

Florentina Alexandru, Evelin Șorcoată și Maya Buță, legitimate la CSM Slatina, au cucerit medalia de argint în proba pe...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img