În perioada aceasta medicii de familie, dar și furnizorii de servicii medicale, au fost controlați de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt. Verificările au vizat, printre altele, dacă sunt raportate toate serviciile medicale acordate de furnizori, dar și programul de lucru al acestora.
În primele nouă luni ale acestui an au fost verificați 169 de furnizori de servicii medicale au fost verificați, respectiv 86 de medici de familie, șapte furnizori de investigaţii medicale paraclinice, doi furnizori de dispozitive medicale, 41 de farmacii, cinci stomatologi, alte șase controale au vizat asistența medicală spitalicească, 15 asistența medicală de specialitate clinică, trei programe naționale de sănătate și câte un control în domeniul asistență medicală de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat și asistență medicală de recuperare-reabilitare.
„În cadrul acestor controale, s-a verificat: modul de respectare a clauzelor contractuale, concordanța serviciilor medicale contractate, raportate de furnizor și decontate de casa de asigurări de sănătate, cu serviciile medicale consemnate în evidențele cabinetelor medicale, respectarea programului de lucru precum și modul de respectare pe parcursul derulării contractului a condiţiilor existente la momentul evaluării. Urmare acțiunilor de control realizate, a fost imputată furnizorilor verificați contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale şi a obligaţiilor contractuale, aceasta fiind în suma de 93.031,37 de lei”, se arată într-un comunicat remis de Casa de Sănătate.
În timpul controalelor, reprezentanții CAS au descoperit că unii medici au prescris medicamente compensate sau gratuite fără respectarea protocoalelor terapeutice sau au raportat servicii medicale care nu sunt neconsemnate în registrele de consultații. Pentru toate aceste nereguli, medicii sunt acum buni de plată. Vor suporta din buzunarul lor aproape un miliard de lei vechi.
Potrivit CAS Olt, au fost și câteva situații în care, unii medici au acordat ilegal concedii medicale, iar alți colegi ai lor nu au fost găsiți la program. Au fost însă și cazuri în care pacienți internați cu spitalizare continuă, figurau că în același timp au beneficiat și de servicii medicale în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi. Pentru toate aceste greșeli, medicii vor plăti din buzunarul lor sumele imputate de Casa de Asigurări de Sănătate.










