Cum arată pavilionul de la „Matei Balș” care a ars la începutul anului, după ce a fost renovat parțial

Îți recomandăm

Pavilionul care a ars la începutul anului la Institutul „Matei Balș” din București, cel mai mare spital COVID din țară, a fost renovat parțial. Parterul, acolo de unde a pornit incendiul, este tot închis, dar conducerea spitalului spune că va da în folosință aproape 100 de paturi la celelalte trei etaje.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: „Trebuie să folosim toate resursele pentru ca acest val 5 care se anunță în perioada imediat următoare să poată să fie contracarat”.

Estimările specialiştilor INSP arată că în ianuarie, adică în numai 2-3 săptămâni, am putea ajunge la 25 de mii de infecatări zilnic şi la transmitere comunitară a OMICRON. Cu o rată a vaccinării reduse în România, asta înseamnă că spitalele vor fi din nou suprasolicitate. Iată de ce pavilionul care a ars în ianuare la „Matei Balș” a fost renovat și va fi redeschis.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: A fost schimbată întreaga instalație electrică, au fost montați senzori pentru depistarea cantităților mari de oxigen, senzori anti-incendiu, urmează să fie schimbate și aceste uși. Vor fi montate uși anti-incendiu, iar după ce toate aceste lucruri vor fi terminate, vor veni aici pompierii pentru a constata dacă totul este în regulă și a putea emite astfel autorizația de incendiu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Horoscopul zilei din 19 august 2026 – Romantism pentru Scorpioni, Berbecii se bucură de socializare, iar Vărsătorii pot primi un sfat valoros

Berbecii se bucură de socializare, iar Vărsătorii pot primi un sfat valoros. Aveți grijă la cumpărături și la deciziile...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img