Cu ocazia împlinirii a 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a fost organizată o festivitate în cadrul căreia au avut loc avansări în grad și au fost oferite diplome de apreciere și colaborare. Autoritățile le-au mulțumit jandarmilor pentru modul în care își desfășoară activitatea și i-au felicitat, la ceas aniversar.
Pe timpul ședinței au fost evocate momentele importante din dezvoltarea instituției și au fost transmise mesaje de apreciere din partea domnului prefect, inspectorului general al Jandarmeriei Române, precum și din partea inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Totodată, acest moment de sărbatoare a oferit prilejul aprecierii pentru trei subofițeri care au acționat cu profesionalism și au contribuit la salvarea unei vieți, la finele anului trecut.Pentru zece jandarmi, emoțiile au fost și mai puternice. Ei au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Este vorba despre patru ofițeri, un maistru militar și cinci subofițeri, care au primit noile grade la ședința de festivitate.
Altor doi jandarmi le-au fost înmânate diplome de apreciere pentru că au salvat de la moarte un bărbat din comuna Movileni, care a încercat să se sinucidă. De asemenea, doi foști șefi ai IJJ, dar și colaboratori ai instiuției au primit diplome de apreciere și colaborare.
”Pentru orice militar, avansarea în gradul următor reprezintă un semn de prețuire a efortului constant și devotamentului față de instituție, precum și o doză pozitivă de energie și hotărâre, pentru viitor.Cu acest prilej au fost avansate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, patru ofițeri, un maistru militar și cinci subofițeri.De asemenea, o parte din personalul unității a fost recompensat, conform regulamentelor militare, pentru modul exemplar în care și-au desfășurat activitatea.Le transmitem felicitări și mulțumim, pe această cale, fiecărui jandarm care își desfășoară activitățile, cu simț al datoriei și al devotamentului față de comunitate, în fiecare zi. Cu această ocazie, în numele jandarmilor olteni, comanda inspectoratului vă transmite gânduri de sănătate și vă asigură că vom fi la fel de implicați și responsabili în asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în zona de competență”, a declarat cpr Simona Floricel, purtător de cuvânt al IJJ Olt.










