Polițiștii olteni, profesori pentru elevii din Caracal

Îți recomandăm

La finalul săptămânii polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Municipiului Caracal, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu un reprezentant din cadrul A.N.I.T.P. – Centrul Regional Craiova au desfășurat activități preventiv-informative la două unități de învățământ, din municipiul Caracal, pe linia prevenirii traficului de persoane și a victimizării minorilor.

La activități, au participat aproximativ 150 de elevi și 15 cadre didactice, din cadrul Liceului Tehnologic „Constantin Filipescu” și Liceului Tehnologic „Dimitrie Petrescu”.

Activitățile au vizat informarea elevilor cu privire la fenomenul traficului de persoane, în vederea creșterii gradului de conștientizare, dar și cu privire la riscurile implicate în relaționarea cu persoane necunoscute sau de acceptarea unor cadouri, în schimbul unor informații sau comportamente.

De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii, le-au oferit sfaturi și le-au răspuns la întrebările adresate, scopul fiind acela ca minorii, prin intermediul noilor informații dobândite, să fie conștienți cu privire la riscurile la care pot fi expuși.

”Siguranța elevilor reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar polițiștii ce desfășoară activități informativ – preventive răspund tuturor solicitărilor cadrelor didactice pentru a participa la activități educative antiinfracționale și antivictimale, organizate în școli”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Mega Image și Profi devin o singură entitate juridică în România

Două dintre cele mai mari lanțuri de magazine din România, Mega Image și Profi, au fuzionat oficial într-o singură...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img