Peste 150.000 de olteni s-au autorecenzat

Îți recomandăm

Cu cinci zile înainte de terminerea perioadei alocate autorecenzării, în Olt, au fost completete peste 156.000 lei.

Potrivit Direcției de Statistică Olt, în primele 57 de zile de recensământ, respectiv în perioada 14.03.2022 – 09.05.2022, la nivelul județului Olt cu fost completate un număr de 156.662 chestionare*). Dintre acestea,
43,5% au fost completate în mediul urban și 56,5% în mediul rural, iar după metoda de autorecenzare, cele mai multe chestionare (78,5%) au fost completate cu sprijinul unui recenzor din cadrul spațiilor special amenajate ce către primării.

”Persoanele care nu se autorecenzează până în data de 15 mai 2022 vor primi vizita unui recenzor la domiciliu în etapa următoare, cea a colectării datelor prin interviuri față în față, respectiv în perioada 16 mai – 17 iulie 2022. Rugăm cetățenii să ofere recenzorilor de teren informațiile solicitate în mod corect și complet. Conform O.U.G. nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare, refuzul furnizării
informațiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete constituie contravenții și se sancționează cu amendă”, au anunțat autoritățile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Chatboții medicali: ajutor rapid sau risc periculos? Câtă încredere putem avea în sfaturile oferite de inteligența artificială

Tot mai mulți oameni folosesc chatboți pentru sfaturi medicale rapide, mai ales atunci când accesul la un medic este...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img