Primarii celor 8 orașe din Olt băgați în ședință de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia

Îți recomandăm

Săptămâna trecută Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a organizat, în parteneriat cu consiliile județene din regiune, o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanții autorităților publice locale de la nivelul municipiilor, orașelor și stațiunilor din cele cinci județe ale Olteniei, cu privire la oportunitățile de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și viitoarele direcții de dezvoltare a județelor cu fonduri nerambursabile.

Prima întâlnire a avut loc la sediul Consiliului Județean (CJ) Olt, au fost invitați să participe reprezentanții primăriilor municipiilor Slatina și Caracal și ale orașelor Balș, Corabia, Scornicești, Drăgănești-Olt, Piatra-Olt și Potcoava.

”În cadrul întâlnirii de lucru, au fost prezentate prioritățile de finanțare ale POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și a fost abordată tema dezvoltării urbane la nivelul Programului. De asemenea, a fost adus în discuție și stadiul pregătirii propunerilor de proiecte de la nivelul localităților urbane din județul Olt pentru POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027.  În contextul perioadei de programare 2021-2027, este important ca autoritățile publice locale din mediul urban să își definitiveze documentațiile de planificare strategică, astfel încât să răspundă nevoilor locale de dezvoltare, transpuse într-un portofoliu coerent de propuneri de proiecte prioritare, finanţabile din POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027, precum și din orice altă sursă de finanțare”, se arată în comunicatul emis ADR Sud Vest Oltenia.

Potrivit aceleași surse POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027, elaborat de către ADR Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management, a fost transmis oficial către Comisia Europeană, spre verificare și aprobare, în data de 25 mai 2022. Această variantă a fost postată și poate fi consultată accesând următorul link: //www.adroltenia.ro/versiuni-por-sv-oltenia-2021-2027/  

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Elevii de clasa a VI-a susțin marți proba la Limbă și comunicare din cadrul Evaluării Naționale

Elevii de clasa a VI-a susțin marți, 26 mai 2026, proba la Limbă și comunicare din cadrul Evaluării Naționale...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img