Kilometrul zero al distracției este pentru trei zile în Parcul Tineretului din Slatina unde are loc Festivalul concurs de umor „Oltenii și restu’ lumii”, ajuns anul acesta la cea de-a 26-a ediție.
Ca o noutate anul acesta Vama Oltenească a avut loc la intrarea în Parcul Tineretului, unde oficialitățile și oaspeții de la „Oltenii și restu’ lumii” au fost primiți tradiționala cu pâine și sare.
Invitat de seamă la festival, cel care e și dat startul distracției odată cu cepul scos de la butoiul cu vin a fost actorul, George Mihăiță, director al Teatrului de Comedie din București.

Printre autorităţi s-au aflat Emil Moţ, primarul municipiului Slatina, viceprimarii Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreşedinții CJ Olt, deputații PSD de Olt Marius Iancu, Emil Albotă și Cătălin Grecu, dar şi şefi ai mai multor instituţii culturale.
Actorul Andrei Duban este moderatorul festivalului de umor, iar timp de trei zile, pe scena amplasată în zona de agrement vor urca ansambluri folclorice locale, dar și ale etniilor invitate, dar și îndrăgiți interpreți de muzică de petrecure și ușoară, iar aici îi amintim pe Damian Drăghici & Brothers, Diana Matei și Taraful Cleante, Eugenia Nicolae & Band, Feli, Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” Slatina și Carmen Chindriș & Taraful Rutenilor.

Concursuri ad-hoc și programul artistic:
Concurs epigramistic;
Concurs de bancuri – în public – cu participarea echipelor de epigramiști și caricaturiști, invitați și din public – moderator ANDREI DUBAN.
Orele 16,10 – 16,50: EXPOZIȚIE DE CARICATURĂ ROMÂNEASCĂ: „GABRIEL BRATU” (Galeria „Artis”).
Orele 17,17 – 18,00: Expoziție de caricatură: Gogu Neagoe (Holul Muzeului Județean Olt).
Orele 17,17 – 22,00: Actrițe la călcat struguri. Statui vivante. Birouril Mobile de Pașapoarte: (Se aplică Moaca pe Pașaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe) (Parcul Tineretului).
Orele 18,00 – 20,00: Concert Ansamblurile folclorice ale etniilor invitate (Parcul Tineretului).
Orele 19,00 – 21,00: Teatru invitat București: „Reconstituirea unei vieți”, cu George Mihăiță – Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.
Orele 20,00 – 21,00: Concert DAMIAN DRĂGHICI & BROTHERS
Orele 21,00 – 22,00: Concert DIANA MATEI & TARAFUL CLEANTE
Sâmbătă, 24 septembrie
Orele 09,30 – 11,00: Spectacole susținute de formațiile artistice ale etniilor invitate.
Locații: Piața Steaua, Fântâna Speranței.

Orele 10,10 – 22,00: Mustăria „La Cățaua Leșinată“ – Tarafuri și ansamblurile invitate (Parcul Tineretului)
Târgul meșterilor populari (Parcul Tineretului)
Târgul „Bucătăria tradițională românească”. (Parcul Tineretului)
Orele 11,00 – 11,30: Expoziția concursului național de caricatură – jurizare, premiere (Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu“)
Expoziție de caricatură: MARIAN AVRAMESCU și LEONTE NĂSTASE (Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu“)
Orele 11,30 – 13,00: Premiere concurs de epigramă (Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu)
Premiere concurs volum de carte umoristică (Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu)
Duel epigramatic-concurs. (Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu)
Orele 17,17 – 22,00: Actrițe la călcat struguri. Statui vivante. Birourile Mobile de Pașapoarte: (Se aplică Moaca pe Pașaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe) (Parcul Tineretului)
Orele 18,00 – 20,00: Concert Ansamblurile folclorice ale etniilor invitate (Parcul Tineretului)
Orele 20,00 – 21,00: Concert EUGENIA NICOLAE & BAND
Orele 21,00 – 22,00: Concert FELI
Duminică, 25 septembrie
Orele 09,30 –11,00: Spectacole susținute de formațiile artistice ale etniilor invitate. Locații: Piața Steaua, Fântâna Speranței.
Orele 10,10 – 22,00:Mustăria „La Cățaua Leșinată“ – Tarafuri și ansamblurile invitate. (Parcul Tineretului)
Târgul meșterilor populari. (Parcul Tineretului)
Târgul Bucătăria tradițională românească. (Parcul Tineretului)
Orele 17,17 – 22,00: Actrițe la călcat struguri. Statui vivante. Birourile Mobile de Pașapoarte: (Se aplică Moaca pe Pașaportul de Oltean) – în birourile amenajate (Marian Avramescu, Leonte Năstase, Gogu Neagoe) (Parcul Tineretului)
Orele 18,00 – 20,30: CONCERT EXTRAORDINAR SUSȚINUT DE ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOINA OLTULUI” (Parcul Tineretului)
Orele 20,45 – 22,00: CONCERT CARMEN CHINDRIȘ & TARAFUL RUTENILOR (Parcul Tineretului)
Orele 22,00 trecute fix: ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI










