Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Vâlcele, a fost lovit de o maşină, pe strada Cireaşov din Slatina. În urma impactului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
“Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina și un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Vâlcele.” transmite IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă.










