Alertă meteo: Caniculă și vijelii extreme 

Îți recomandăm

Meteorologii avertizează că în următoarele zile se vor înregistra temperaturi extreme și fenomene de instabilitate atmosferică în diferite zone ale țării. Șase județe vor fi sub Cod portocaliu de vijelii. O informarea meteo este în vigoare vineri și sâmbătă, anunțând disconfortul termic ridicat vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă în sud și est.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, și va fi caniculă, vineri (23 iunie) local în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, iar sâmbătă (24 iunie) în Câmpia Română și în Dobrogea continentală.

Meteorologii au emis un Cod galben de portocaliu de vreme rea, valabil de vineri ora 19.00 până sâmbătă dimineața în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.

În vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Sâmbătă și duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică îndeosebi în centru, sud și est.

De asemenea, de vineri ora 20.00 până sâmbătă la ora 4.00 va fi Cod portocaliu de vijelii.

În Banat, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 80…100 km/h) și vijelii.

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Arad, și Timiș.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Noi alerte de la ANM: jumătate din ţară, sub cod galben. Ploi, vijelii și grindină: „În mai puțin de o oră pot cădea 50...

Jumătate din țară intră de duminică la prânz sub atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, descărcări...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img