Moarte suspect: O femeie a fost găsită fără suflare

Îți recomandăm

O femeie a fost găsită vineri moartă în Sectorul 2 al Capitalei. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii din Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei fac cercetări.

Polițiștii de la Secția 8 au fost sesizați vineri, prin apel la 112, de o femeie cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj de prim ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză. Este vorba de o femeie în vârstă de 86 de ani.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Trupul femeii a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, anunță Poliția Capitalei.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tradiție pentru educație: Primăria Osica de Sus continuă parteneriatul cu Rotary și Interact

Un nou început de an școlar readuce în prim-plan o colaborare de durată în județul Olt. Sute de elevi...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img