Descinderi în 21 de locații din Olt

Îți recomandăm

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, IPJ Bucureşti şi IPJ Argeş au efectuat în cursul zilei de azi, 23.10.2024, un număr de 25 percheziţii domiciliare la sediile unor persoane fizice şi juridice, pe raza județelor Olt(21), Bucureşti(2), Argeş(1) şi Vâlcea(1) în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul deşeuri reciclabile.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2018-2023, reprezentanţii a patru societăţi comerciale au achiziţionat deşeuri de ambalaje în cantităţi însemnate, în valoare totală de peste 7.000.000 lei, de la persoane fizice, în scopul fraudării bugetului de stat prin înregistrarea unor operaţiuni fictive de achiziţii şi vânzări reciproce de deşeuri reciclabile.

Reprezentanţii societăţilor comerciale au justificat provenienţa deşeurilor reciclabile prin înregistrarea de achiziţii de la persoane fizice, însă fără ca acestea să predea efectiv vreo cantitate de deşeuri.

Investigațiile vizează 21 persoane fizice şi 4 persoane juridice.

Au fost puse în executare un număr de 3 mandate de aducere în vederea audierii persoanelor implicate.

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 1.500.000 de lei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cutremur de magnitudine 4,1 în România, duminică dimineață

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs duminică dimineaţă, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 149,6 kilometri....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img