La Consiliul Județean Olt a avut loc ultima ședință din acest an. Consilierii județeni au dat OK-ul pentru proiectul cu privire la aprobarea unei linii de gardă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slaţina pe secţia Medicină Internă.
Odată cu trecerea acestui proiect vor fi acoperite gărzile în perioada următoare pe anumite probleme medicale. Președintele Marius Oprescu a trecut în revistă și situația politică de la nivel central.
„Lucrurile sunt în dinamică, dar ştim aproximativ care este componenţa noului guvern. Se ştie în totalitate, în cadrul partidelor care compun majoritatea şi coaliţia de guvernare deja s-a votat numele tuturor miniştrilor, fiecare partid şi-a supus la vot miniştrii care urmează să facă parte din acest guvern.
Deci în momentul de faţă, chiar dacă în plenul Parlamentului Guvernul nu a fost aprobat, cei nominalizaţi deja au trecut de fiecare partid în parte”, a spus Oprescu.
Acesta a spus că este încrezător în noul an și speră ca România să intre în normalitate. „Cred că e foarte important dacă vorbim de un mesaj politic că s-a ajuns la un consens. Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută au fost şi momente în care nu reuşiseră să se înţeleagă şi să se creeze o majoritate. Aşa cum am spus-o şi atunci revin şi acum cu acelaşi mesaj. Trebuie să dăm dovadă de echilibru, pentru că în momentul de faţă mai sunt câteva zile, trecem în anul 2025 şi România nu are buget funcţional. Sperăm ca să avem o propunere de buget cât mai repede şi ea să treacă de Parlamentul României, astfel încât România să fie funcţională”, a mai punctat președintele la finalul ședinței.










