În urma unor bătăi încasate în închisoare, din bărbatul plin de sine, care-și povestea faptele odioase altor deținuți, Gheorghe Dincă a devenit, brusc, credincios și tăcut.
Potrivit unor surse citate de publicația Impact, Gheorghe Dincă „nu mai vorbește cu nimeni despre faptele sale, stă mai tot timpul singur, nu vrea să mai interacționeze cu nimeni. Citește biblia, spune rugăciuni, ba chiar a cerut să se spovedească, motiv pentru care a primit vizita unui preot”.
Mai mult, „monstrul din Caracal” „spune că regretă faptele sale și că vrea să ia calea bisericii, însă nu îl crede nimeni. Vorbește săptămânal cu un preot, dar toată lumea consideră că este doar un joc de-al lui pentru a obține iertarea celorlalți”, conform aceleași surse.










