Clienții Hidroelectrica vor primi facturile cu întârziere. Care este motivul anunțat de companie

Îți recomandăm

Sistemul de facturare al Hidroelectrica va fi indisponibil până pe 10 august, deoarece sunt necesare schimbări pe fondul modificării TVA, a anunțat compania. TVA creşte de la 19% la 21%, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor incluse în primul pachet de austeritate anunțat de Guvern.

„Având în vedere modificările legislative privind majorarea cotei de TVA aplicabile energiei electrice de la 19% la 21%, este necesară adaptarea sistemelor noastre informatice la noile reglementări. Astfel, în perioada 1 -10 august, sistemul nostru informatic de facturare nu va putea emite, storna sau corecta facturi de energie electrică, atât pentru clienţii casnici, cât şi pentru clienţii business”, a transmis Hidroelectrica. Potrivit companiei, toate celelalte servicii – contractare, intermedierea relaţiei cu operatorii de distribuţie, alocarea plăţilor deja efectuate, etc. – vor fi disponibile în continuare. TVA creşte de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% şi 9% sunt înlocuite cu una de 11% şi cresc şi accizele, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor incluse în primul pachet de austeritate, pentru care Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament.

sursa digi 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Dan Diaconescu explică de ce nu s-a însurat niciodată. A avut avere și un salariu uriaș la OTV, dar niciodată o soție

Dan Diaconescu, cunoscutul om de televiziune și fost patron al postului OTV, a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre viața sa...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img