Aurel Bondrescu, cel mai longeviv primar din Olt, a murit

Îți recomandăm

Fost primar al comunei Dobrun, Aurel Bondrescu a încetat din viață la 78 de ani, în seara zilei de 22 decembrie. A fost primar al comunei Dobrun timp de 30 de ani, în perioada 1994-2024.

A fost un primar destoinic, un om al locului, dedicat oamenilor și legat sincer de comuna pe care a slujit-o o viață întreagă:

Cu adâncă durere în suflet, Primăria Dobrun, anunță trecerea în neființă a lui Aurel Bondrescu, cel care a fost primar al localității timp de mai bine de trei decenii, începând cu luna iulie a anului 1994 și până în luna octombrie a anului 2024. Colectivul Primăriei este acum alături de fiul său, Cristian Bondrescu, actualul edil al comunei. Trupul său neînsuflețit va fi depus de vineri, 26 decembrie, începând cu ora 13:00, și până sâmbătă, 27 decembrie, la ora 12:00, la Sala de Sport Dobrun de lângă Primărie, slujba de înmormântare desfășurându-se după ora prânzului la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din satul Dobrun, înhumarea fiind în cimitirul lăcașului de cult. Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!” este mesajul postat de Primăria Dobrun.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Smarandache rămâne director la Muzeul Județean Olt pentru încă patru ani

Gheorghe Smarandache își continuă mandatul la conducerea Muzeului Județean Olt pentru următorii patru ani. Decizia vine după evaluarea activității...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img