A început depunerea cererilor pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine şi păsări, în contextul Covid

Îți recomandăm

A început sesiunea de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Termenul limită pentru depunerea cererilor de solicitare a ajutorului de stat este 12 mai 2022 inclusiv.

Deschiderea sesiunii de depunere a cererilor coincide cu momentul aprobării de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat în valoare de 91 de milioane de euro (453,8 milioane de lei) de care vor beneficia peste 95.000 de fermieri.

Reamintim că în data 21 aprilie 2022 a fost aprobată, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ordonanța de Urgență nr. 51/2022 prin care este instituită o schemă de ajutor de stat pentru a compensa o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani din cauza perturbării lanţurilor de aprovizionare ca urmare a restricțiilor sanitare. 

„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricțiile sanitare și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate” a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899.000 lei şi este repartizată după cum urmează:


a) 170.250.000 lei pentru sectorul bovine;
b) 167.649.000 lei pentru sectorul suine;
c) 116.000.000 lei pentru sectorul avicol.

Plata ajutorului de stat va fi efectuată până la data de 30 iunie 2022 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img