A început recesământul de probă în Slatina și Brebeni

Îți recomandăm

Săptămâna aceasta Direcția Regională de Statistică Olt a început autorecenzarea, etapă a Recensământului de probă al populației și locuințelor din luna martie 2021, în care persoanele cuprinse în eșantion se vor autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare. Potrivit statisticienilor, pentru a participa la recensământul de probă, care se va desfășura până pe 16 martie, au fost selectate 620 de gospodării din două cartiere ale municipiului Slatina și alte 488 din comuna Brebeni.

„Este primul recensământ care se va desfășura preponderent online. Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași. Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poștală, iar pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de e-mail indicată de fiecare, la preînregistrare”, transmit statisticienii din județ.

Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual, iar autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tabletă, laptop sau PC.

„Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de SARS-CoV-2 este recomandată autorecenzarea prin completarea chestionarului online. Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinței, gestionarea timpului liber conform preferințelor, precum asigurarea calității răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană. Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel”, mai transmite DRS Olt.

Recensământul de probă se va desfășura până în data de 16 martie.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Raport european: România are probleme cu cheltuirea banului public, taxele și calitatea investițiilor. Austeritatea a redus deficitul

Comisia Europeană arată, în cel mai recent raport privind România, că măsurile de austeritate au redus deficitul, însă problemele...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img