Acţiuni de control desfăşurate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale de DSVSA Olt    

Acțiunile de control ale medicilor veterinari din cadrul DSVSA Olt au fost intensificate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, astfel că, în perioada 01.04.-23.04.2024, au fost efectuate 370 de controale oficiale în domeniul igienei alimentare, care au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, ouă) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final .

Pentru neconformitățile constatate in domeniul igienei alimentare, au fost aplicate sancțiuni, după cum urmează :

-4 sancțiuni contravenționale conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 13.600 lei la unitate de alimentație publică și supermarketuri ,

-14 avertismente, conform O.G. 2/2001, la unități de alimentație publică, magazine alimentare, magazine de comercializare miere și produse apicole, măcelării, pentru următoarele neconformități :

-igienă și manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare ;

-supraaglomerarea spațiilor de depozitare, precum și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

-etichetare incompletă a unor produse alimentare ;

-nerespectarea frecvenței de recoltare probe în cadrul programului de autocontrol ;

-lipsa echipamentului de lucru a angajaților ;

-lipsa verificării stării de sănătate a angajaților.

Au fost efectuate controale în târgurile Tufeni, Potcoava și Dobroteasa .

De asemenea, au fost efectuate controale în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care au avut drept scop verificarea respectării condițiilor de comercializare și transport ale produselor alimentare de origine animală și nonanimală și animale vii . Nu au fost identificate neconformități .

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura