Ajutor de la Minister pentru legumicultori

Îți recomandăm

castravetiiiiiiiiiProgramul “Tomata” se va extinde și la alte trei culture de legume.  Cei care vor cultiva ardei, vinete sau castraveți pe o suprafață de 1000 de mp vor primi un ajutor de minimis in valoare de 1000 de euro. Legumicultorii se pot înscrie simultan in două programe, astfel ajutorul primit va fi mai mare.

Ministerul Agriculturii a publicat zilele acestea un proiect de hotărâre de Guvern care stabilește acordarea unui nou ajutor de minimis pentru fermierii care cultivă legume în spații protejate. Valoarea ajutorului este de 1.000 de euro pentru 1.000 mp cultivați cu legume în spații protejate. Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, ajutorul de 1.000 de euro este acordat fermierilor care cultivă în spații protejate una dintre următoarele legume: castraveți, vinete, ardei. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă beneficiarilor nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare.

„Având experienţa Programului Tomata, sunt convins că vor fi foarte mulţi fermieri din judeţ care vor accesa acest ajutor de minimis. Oricum cei care au solarii pun şi alte culturi, în afară de roşii. Noile minimisuri vin ca o mănuşă, mai ales că programul le primite să aibă două culturi într-un an”, a spus  Ion Anuţa.

Legumicultorii trebuie să cultive castraveţi, ardei gras şi vinete, valoarea ajutorului este de o mie de euro. Subvenţia se va acorda începând cu anul viitor, iar cererile vor putea fi depuse până cel mai târziu pe 17 februarie.

Aceştia trebuie să valorifice o producţie minimă de două mii de kilograme de castraveţi, până la 1 mai inclusiv, o mie de kilograme de ardei gras până la 15 mai, şi patru mii de kilograme de vinete până la 1 iunie inclusiv.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă. În anul 2020 resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de circa 144.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 30.000 mii euro.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img