Un ciclon se apropie de România, motiv pentru care în urmă cu puțin timp, ANM a emis un cod galben de ploi abundente care vizează 9 județe din vestul țării.
Meteorologii anunţă că marţi vor fi precipitaţii abundente în mai multe zone, fiind emisă o atenţionare cod galben. Luni, în sudul Banatului, va fi vânt.
Atenţionarea meteorologică cod galben este valabilă în intervalul 10 septembrie, ora 06 – 10 septembrie, ora 21, când sunt semnalate averse însemnate cantitativ în mai multe zone.
”În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, conform ANM.
Pe parcursul zilei de luni, vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h, precizează meteorologii.
Ciclon islandez. Temperaturile scad dramatic
Un ciclon islandez se apropie de țara noastră și face ca vremea să se schimbe radical. Temperaturile vor scădea chiar și cu 15 grade spre sfârșitul acestei săptămâni, iar în mai multe zone vor fi temperaturi de îngheț. Sunt anunțate inclusiv furtuni puternice.
Sursă: digi24.ro










