
Ministerul Mediului a lansat campania națională de împădurire cu fonduri din PNRR, care are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice până în anul 2026.
Guvernul României a anunțat acordarea de compensații financiare în valoare de 754 de lei pe hectar pentru proprietarii de păduri. Banii sunt acordați într-un efort de a descuraja defrișările. Decizia vizează pădurile aflate în arii de protecție strictă integrală (T1), inclusiv arii naturale protejate, rezervații științifice și păduri virgine, precum și pădurile cu funcții speciale de protecție (T2). Tăierea copacilor în aceste zone este fie interzisă complet.
Se dau şi alţi bani pentru păduri de la Guvern. Pentru stimularea creșterii suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră, precum și sechestrarea carbonului în sol și în vegetația forestieră instalată, fapt care conduce la reducerea emisiilor de gaze, la dezvoltarea biodiversității și a funcțiilor ecologice și sociale ale terenurilor împădurite, cei ce împăduresc terenurile deținute pot primi bani de la stat, sub forma unei prime numite “primă de sechestrare forestieră”, potrivit Ordinului MMAP 326/2023.
Prima are valoarea de 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă. Plata primei de sechestrare forestieră se face anual, pe o perioadă de 20 ani, începând cu anul înființării plantației.










