Bărbatul care a agresat-o pe femeia din Balş a fost reţinut

Îți recomandăm

Un bărbat de 41 de ani, din Balș, a fost reținut pentru 24 de ore,  fiind acuzat de tentativă de omor, în cazul femeii fără adăpost, din localitatea de pe Olteț, găsită înjunghiată luni dimineața în zona unui supermarket din localitate.

„În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 05 iulie 2021, în timp ce se aflau pe trotuarul străzii Nicolae Bălcescu din oraşul Balş, județul Olt, persoanei vătămate Ş.P. în vârstă de 35 ani, din aceeaşi localitate, i-a fost secţionat gâtul cu o lamă, de către inc. C.V., mobilul fiind reprezentat de faptul că acesta o acuzase că îi sustrăsese în prealabil, suma de 400 de lei, precum şi un telefon mobil. Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt rezultă că persoana vătămată Ş.P. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 04/05.07.2021, prin lovire cu sau de un corp dur şi lovire cu un corp tăietor. A necesitat 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, care au pus în primejdie viaţa persoanei”, au declarat Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Bărbatul va fi prezentat magistraților, în cursul zilei de astăzi, 6 iulie, cu propunere de arestare preventivă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img