Bobiceşti: Botez spart de poliţişti

Îți recomandăm

Poliţiştii olteni au întrerupt un botez din comuna Bobiceşti, la care a participat un număr mare de persoane.

„Cu această ocazie, polițiștii au sancționat contravențional reprezentanții societății cu amendă în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, iar 28 de persoane fizice, participanți la eveniment, cu amenzi în valoare de 10.000 de lei.

De asemenea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei conform Hotărârii de Guvern nr.857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legate de igiena și sănatate publice, iar cei din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei conform Hotărârii de Guvern nr.984/2005 privind privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, ambele reprezentanților societății”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe prin „Noua casă” cu un avans de 5%, pentru credite de până la 140.000 de...

Tinerii care nu au împlinit 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua casă” cu un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img