Târgul de Crăciun din Amsterdam, Olanda, deschis în perioada 15 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Orașul găzduiește mai multe târguri de Crăciun, iar Museumplein este unul dintre cele mai deosebite și vizitate locuri din oraș, la Ice Village. În centrul orașului, în Piața de Crăciun, se găsesc amenajate căsuțe care dețin preparate tradiționale, decorațiuni de iarnă, dar și patinoare pentru pasionații sporturilor de iarnă. Tot aici, vizitatorii pot asista la Festivalul Luminilor, un moment în care toate canalele orașului sunt învăluite în culoare.
Târgul de Crăciun din Viena, Austria, deschis în perioada 16 noiembrie – 24 decembrie 2024
Unul dintre târgurile de Crăciun din Viena deschis din luna noiembrie este și cel organizat în piața Rathausplatz. Acolo, vizitatorii pot descoperi un patinoar extins pentru toate vârstele, dar și peste 150 de standuri expuse care conțin decorațiuni de iarnă lucrate manual, preparate culinare, deserturi tradiționale și băuturi aromate. Decorul este cu adevărat de poveste, plin de lumini în toate colțurile piațetei.
Târgul de Crăciun din Copenhaga, Danemarca, deschis în perioada 17 noiembrie 2024 – 1 decembrie 2025
Târgul de Crăciun organizat în Grădinile Tivoli, unul dintre cele mai vechi parcuri de distracții din Europa, își va deschide porțile în aces an cu o serie de concerte de sărbătoare, lumini spectaculoase, decorațiuni festive deosebite și standuri cu bunătăți scandinave.
Târgul de Crăciun din Budapesta, Ungaria, deschis în perioada 17 noiembrie 2024 – 1 ianuarie 2025
Situat în centrul orașului, în Piața Sf. Ștefan, lângă Basilica, târgul de Crăciun va aduce în fața vizitatorilor în acest an o serie de expoziții ale artiștilor locali (bijuterii, decorațiuni lucrate manual, haine), căsuțe cu preparate tradiționale locale, dar și concerte în aer liber.
Târgul de Crăciun din Edinburgh, Scoția, deschis în perioada 17 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Târgul de Crăciun din Edinburg se desfășoară în una dintre cele mai spectaculoase piețe din oraș, în parcul East Princess Street Gardens. Aici poate fi admirată și celebra Roata Mare, care oferă priveliște spre Castelul din Edinburgh, dar pot fi descoperite și atracții precum tobogane de gheață sau patinoar. Nu lipsesc nici din acest târg de Crăciun mâncărurile de sezon, căsuțele cu decorațiunile lucrate manual și spectacolele de muzică și teatru de stradă.
Târgul de Crăciun din Köln, Germania, deschis în perioada 18 noiembrie – 23 decembrie 2024
Târgul de Crăciun desfășurat în fața Catedralei din Koln își așteaptă vizitatorii în acest an cu peste 160 de standuri cu preparate tradiționale, deserturi locale (precum turtă dulce, castane prăjite) și piețe tematice precum Harbour Market și Angels Market. Nu lipsesc spectacolele de Crăciun cu muzică live și luminile festive care decorează întreg orașul.
Târgul de Crăciun din Tallin, Estonia, deschis în perioada 21 noiembrie – 26 decembrie 2024
Organizat în Piața Primăriei din Orașul Vechi, târgul de Crăciun din oraș este recunoscut pentru autenticitate și mâncărurile tradiționale estoniene. Odată cu deschiderea târgului, aici se găsesc standuri cu produse artizanale locale, precum lână, lemn sau ceramică, dar și preparate culinare specifice zonei.
Târgul de Crăciun din Londra, Regatul Unit, deschis în perioada 21 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Londra găzduiește și în acest an unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun. În piața Winter Wonderland din Hyde, vizitatorii pot descoperi standuri cu mâncare specifică zonei și sărbătorilor de iarnă, căsuțe cu decorațiuni și cadouri, dar și o serie de atracții precum concerte cu muzică live, patinoar sau parc de distracții.
Târgul de Crăciun din Zürich, Elveția, deschis în perioada 23 noiembrie – 24 decembrie 2024
Și în Zürich sunt organizate mai multe târguri de Crăciun, iar unul dintre cele mai spectaculoase este cel din fața Operei din Sechseläutenplatz, în apropierea lacului. Târgul de Crăciun este renumit pentru ciocolata elvețială care se găsește la căsuțele amenajate în piață.
Sursă: digi24.ro










