CAO continuă investițiile în Slatina

Îți recomandăm

Compania de Apă Olt continuă investițiile în zona străzilor Pitești-Oituz-Cornișei. O nouă lucrare a fost demarat de CAO ce privește lucrări de investiții in conducta nouă de canalizare pentru apă uzată din cartierele Sărăcești și Satul Nou.

Concomitent cu investiția de reabilitare/ deviere a rețelei de distribuție SP Oituz- strada Prelungirea Pitești, din Municipiul Slatina, lucrare care face parte din proiectul cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”, Compania de Apă Olt are în desfășurare, cu fonduri proprii, o nouă investiție în zonă.

În acest moment, se lucrează la introducerea unui conducte de canalizare care să preia apele uzate din Sărăcești și Satu Nou, pompate din SPAU Nucului.

Reprezentanții companiei anunță că din cauza acestei investiții, va scădea consumul de energie electrică din SPAU Nucului, iar o mare parte din debitul de ape uzate poate fi descărcat gravitațional în noua conducta de canalizare de pe strada Pitești.

”Având în vedere că, în ultimul an, electropompele de la SPAU Nucului au fost înfundate și chiar arse, de nenumărate ori din cauza deșeurilor textile aruncate în rețeaua de canalizare, această investiție a Companiei de Apă Olt rezolvă parțial, problemele care pot să apară în această zonă” au anunțat reprezentanții CAO

Totodată aceeași sursă anunță că depinde numai de RESPONSABILITATEA civică a cetățenilor care locuiesc în cartierele Sărăcești și Satu Nou care nu mai trebuie să arunce în rețeaua de canalizare și vasul de toaletă deșeuri menajere:ulei folosit și resturi alimentare, șervețele umede, scutece, absorbante, ață dentară, betisoare de urechi, hârtii și resturi alimentare, medicamente, măști sau mănuși de protectie, jucării sau alte obiecte în vasul de toaletă, deșeuri textile ( carpe), păr.Numai hârtia igienică se aruncă în vasul de toaletă!Deșeurile menajere se aruncă numai în coșul de gunoi!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img