Fiul unui polițist din Olt și-a găsit sfârșitul în timp ce conducea ilegal o mașină, fără ca acesta să aibă carnet de conducere. Într-un moment de neatenție, tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un cap de pod, mașina luând foc.
Băiatul în vârstă de 22 de ani se numea Negroiu Costin. Acesta se întorcea de la o petrecere, când a pierdut controlul volanului, izbindu-se cu putere de un cap de pod. La scurt timp de la impact, mașina pe care acesta o conducea, fără a avea permis însă, a luat foc.
Sătenii care au auzit impactul l-au scos pe tânăr dintre fiarele mașinii, însă pentru acesta nu s-a mai putut face nimic, din cauza rănilor suferite și a arsurilor grave.
„Din primele cercetări poliţiştii rutieri au stabilit faptul că in noaptea de 11 mai ac., in jurul orei 01.00, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cilieni, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 653, pe raza comunei Schitu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod. În urma impactului, conducatorul auto şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii au stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere. Cercetarile continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.
Familia băiatului de 22 de ani este cutremurată de durere, iar acum se pregătește de înmormântare.










