CJ Olt și-a premiat elevii și profesorii

Îți recomandăm

758 de premii, în valoare totală de 180.672 lei,  au fost acordate, marţi, de CJ Olt, elevilor şi profesorilor îndumători, care au reuşit rezultate deosebite la etapele judeţene, naţionale sau internaţionale ale olimpiadelor şcolare de specialitate.

Evenimentul a avut loc la Sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din municipiul Slatina. 

Marius Oprescu, președintele CJ, Ionuț Ivan, vicepreședintele aceleiași instituții, Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al ISJ Olt, și Ilie Brăileanu, directorul Palatului „Adrian Băran” Slatina, au fost prezenți la evenimentul dedicat elevilor și dascălilor cu performanțe la învățătură.

„A devenit o tradiție. Din toate acțiunile noastre, dacă măcar un copil este motivat, să știți că acțiunea noastră este un câștig și o considerăm una de succes. De fiecare dată încercăm să fim prezenți în motivarea elevilor și a profesorilor, în același timp, de a obține rezultate la olimpiadele școlare. Astăzi, avem 758 de premii pe care le acordăm elevilor și cadrelor didactice, 454 fiind doar pentru copii, însumând în total peste 180.000 de lei”, a declarat Oprescu, președintele forului județean.

Au fost acordate premii cu rezultate bune la olimpiadele de Matematică, Informatică, Limba Română, Latină, Limbi Străine, Tehnologie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Religie, Muzică, Arte și Sport, iar între oferirea acestea au fost intercalate momente artistice muzicale și de dans oferite de cursanții Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Impact în lanț: Un tânăr de 17 ani, băut și fără permis, a lovit cinci mașini,

Un tânăr de 17 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a provocat marți...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img