
Compania de apă Olt face din nou apel către cetățenii județului cu privire la aruncatul deșeurilor menajere în vasul de toaletă, în chiuvetă sau în rețeaua de canalizare. Din cauza nepăsării unor cetățeni, Grătarele Stației de Epurare Slatina au fost blocate de șervețele umede și cârpe! Șervețele umede și deșeurile textile aruncate în rețeaua de canalizare blochează, constant, activitatea Stației de Epurare Slatina.
Potrivit reprezentanților CAO, numai hârtia igienică se aruncă în vasul de toaletă!

Deșeurile menajere ce nu trebuie aruncate în vasul de toaletă, în chiuvetă sau în rețeaua de canalizare sunt:
- ulei folosit și resturi alimentare,
- șervețele umede, scutece, absorbante, ață dentară, bețișoare de urechi, hârtii și resturi alimentare,
- medicamente, măști sau mănuși de protecție,
- jucării sau alte obiecte în vasul de toaletă,
- deșeuri textile ( cârpe),
- păr.










