Marijana Trepadus, edilul comunei Șopârlița, pune pe primul loc sănătatea cetățenilor și bunăstarea acestora. Nu sunt vorbe goale ci rezultatul muncii de primar al unui om cu sufletul mare care dă atenție și celui mai mic detaliu din viața comunității sale.
Astfel, în ultima zi a săptămânii în curs, o echipă de ingineri optometriști va ajunge în comuna Șopârlița, în intervalul orar 10:00-17:00, pentru a oferi consultații oftalmologice gratuite și pentru a prelua comenzi de ochelari, la cerere.
Programul este următorul:
- între orele 10:00 – 12:00, echipa de optometriști și laboratorul mobil se vor afla în zona Primăriei.
- între orele 12:00 – 17:00, echipa de optometriști și laboratorul mobil se vor deplasa pe străzile din comună.
Pentru programări la domiciliu, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0769020602 CORİNA. De asemenea, se pot cumpăra ochelari, după consultație.










