Cruce de mari dimensiuni, montată în Brâncoveni

Îți recomandăm

Comuna Brâncoveni este binecuvântată prin prezența Mânăstirii cu același nume care este zilnic vizitată de sute de credincioși. Puterea divină a acestui lăcaș de cult a dus numele localității în toată România și chiar peste hotare.
În această săptămână, în intersecția DN64 cu strada Mânăstirii din satul Brâncoveni a fost montată o cruce.
Crucea monumentală este din lemn masiv, are o lungime de 10 m și prezintă răstignirea lui Iisus Hristos.
Astfel de cruci au fost montate și în alte localități din județul Olt.
De reținut:
Mănăstirea Brâncoveni se află în locul care a fost leagănul copilăriei domnitorilor Matei Bararab și Constantin Brâncoveanu (cel sfânt). 

Datează din secolul al XVI-lea, când jupânița Celea ridica un mic locaș din lemn. Ulterior, domnitorul Matei și Preda Brâncoveanu (nepotul său și bunicul lui Constantin Brâncoveanu) pun bazele mănăstirii între 1634-1640. 

Un lucru mai puțin știut e că a construit-o ca recunoștință pentru vindecarea cu apa din izvorul de aici după ce mulți ani suferise de o boală de piele. 

Biserica mare a fost ctitorită de domnitorul Brâncoveanu și de cei doi fii mai mari ai lui (Constantin și Ștefan) în 1699, după moartea mamei sale. 

Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și a fost rezidită în numai două luni, iar după un an a fost construit și un paraclis-bolniță. 

Aici sunt înmormântați mai mulți membri ai familiei domnitorului și viețuiește o obște de maici.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Mai multe categorii de pacienți vor beneficia de prima zi de concediu medical plătită. Rogobete: „Am încercat să corectăm inechitatea”

Mai multe categorii de persoane, cum ar fi pacienții cronici, cei incluși în programele naționale de sănătate, urgențele medico-chirurgicale...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img