Echipa slătineană a susţinut, astăzi, în baza proprie de pregătire, al doilea test al verii, în compania echipei gorjene Vulturii Fărăcăşeşti, care activează în Liga a III-a.
Jocul s-a încheiat cu o victorie, scor 8-0, golurile fiind marcate de Rodri Hernando (3), Dorin Toma (2), Kayondo, Gherghe şi Pacionel.
Claudiu Niculescu a utilizat formule diferite de start în cele două reprize.
„A fost un test util pentru noi, iar rezultatul vine ca o confirmare că suntem pe drumul cel bun. Am urmărit în primul rând să punem în aplicare ceea ce am lucrat în antrenamente din punct de vedere tactic. De asemenea, a fost o ocazie bună să integrăm treptat jucătorii nou-veniți, care se adaptează bine și au început să înțeleagă ce ne dorim de la ei. Ne bucurăm pentru atitudinea arătată de băieți și pentru faptul că au tratat meciul cu seriozitate, chiar dacă a fost un joc de pregătire”, a precizat Claudiu Niculescu.
La jocul de pregătire a asistat şi Gică Craioveanu. Fostul internaţional, antrenorul echipei noastre Claudiu Niculescu, dar şi Ionel Dănciulescu, au fost desemnaţi, în acest weekend, cetăţeni de onoare ai municipiului Slatina.
Următorul meci de pregătire va avea loc pe data de 3 iulie, pe teren propriu, cu Viitorul Dăeşti.
CSM Slatina (prima repriză): Toroc, Mitran, Şofaru, Gherghe, Călin Toma, Robert Lăpădătescu, Vlad Prejmerean, Emilian Pacionel, Constantin Radu, Rodri Hernando, Kayondo.
CSM Slatina (a doua repriză): Alexandru Pricopi, Denis Dragu, Abel Stan, Alexandru Sima, Tudor Oltean, Andrei Traşcu, Dorin Toma, Ionuţ Năstăsie, Andrei Alexe, Luca Ilie, Bogdan Miu.










