Primarul Scorniceștiului, Daniel Tudor, și-a motivat decizia de a trece la PSD Olt subliniind că : ” Marius Oprescu, un om de cuvânt, un politician implicat care, prin fapte, a demonstrat că este un președinte al tuturor oltenilor”, dar și prin faptul a venit alături de :”senatorul și prietenul meu, Liviu Voiculescu, un susținător neîncetat al tuturor obiectivelor demarate până acum în orașul Scornicești.”
”Astăzi, după numeroase consultări și analize, după ani de zile în care m-am dedicat comunității noastre, cu multă ambiție și determinare, pentru realizarea celor mai îndrăznețe obiective administrative și nu numai, am luat decizia să fac parte din echipa Partidului Social Democrat Olt, alături de care vă asigur că voi continua toate proiectele asumate în această perioadă, dar și pe cele ce vor urma! Este un pas important făcut cu mare încredere în oamenii de valoare de care dispune această formațiune politică, o decizie luată pentru transformarea cât mai rapidă a orașului nostru și readucerea lui în topul localităților dezvoltate din județul Olt. Desigur, un rol important în alegerea facută l-au avut, printre alții, liderul PSD Olt, și totodată, președintele Consiliului Județean Olt, domnul Marius Oprescu, un om de cuvânt, un politician implicat care, prin fapte, a demonstrat că este un președinte al tuturor oltenilor, dar și senatorul și prietenul meu, Liviu Voiculescu, un susținător neîncetat al tuturor obiectivelor demarate până acum în orașul Scornicești. Mulțumesc colegilor alături de care am activat până acum, le mulțumesc social-democraților pentru respect și încredere, vă mulțumesc dumneavoastră, concetățenilor mei, pentru tot sprijinul, susținerea și rabdarea acodrate”, a declarat Daniel Tudor
Potrivit unor surse, Daniel Tudor, nu era de acord cu politica dusă de duo-ul Știrbu și De Mezzo. De altfel, încă mai există liberali care duc negocieri cu PSD Olt. Motivul principal pentru care ei părăsesc tabăra PNL este același ca și al lui Tudor.










