Strada Tudor Vladimirescu din satul Piscani va fi asfaltată, potrivit edilului Daniel Tudor. Aceste lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere fac parte din demersurile administrației locale din orașul Scornicești de a îmbunătății pas cu pas condițiile de trai ale cetățenilor.
Reamintim că, în acest an, și strada principală din satul Piscani a fost reabilitată:
”În urmă cu ceva timp, am reușit să asfaltăm strada principală din satul Piscani și am spus atunci că vom continua lucrările și pe strada Tudor Vladimirescu. Așa cum am promis, ne ținem de cuvânt! Utilajele au ajuns, iar lucrările au început. O să avem condiții mai bune de circulație, mai multă siguranță și un acces mai ușor pentru toți cei care folosesc acest drum. Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestei lucrări și, în mod special, domnului Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea în folosul comunității noastre. Continuăm investițiile, etapă cu etapă, în beneficiul comunității noastre!” a declarat edilul din Scornicești, Daniel Tudor.









