Două femei, mamă şi fiică, au fost arestate pentru uciderea unui nou-născut

Îți recomandăm

Două femei, mamă şi fiică, din judeţul Galaţi, au fost arestate preventiv pentru omor calificat, după ce au cauzat decesul unui nou-născut, informează, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Potrivit sursei citate, la data de 13.11.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de două inculpate, reţinute şi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Galaţi, care a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de cele două inculpate, pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în perioada 09.11.2021 – 11.11.2021, una dintre inculpate, după ce a ajutat-o pe fiica sa, inculpată, să nască și a îndemnat-o pe aceasta să abandoneze nou-născutul, sub motivul că nu are cum să îl îngrijească, scrie Agerpres.

Ulterior, cele două inculpate au dus nou-născutul în grădina din faţa casei, unde l-au abandonat, expunându-l la temperaturi scăzute, l-au lipsit de îngrijirea necesară şi, astfel, i-au cauzat decesul.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

surse DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Decizie radicală în fotbalul local: ACS Unirea 2024 Radomirești își suspendă activitatea pentru a evita falimentul

Primarul comunei Radomirești, Nicușor Sîia, a anunțat oficial că echipa de fotbal ACS Unirea 2024 Radomirești nu se va...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img