Emilia Dorobanțu și soțul ei s-au despărțit după 10 ani de căsnicie 

Îți recomandăm

Emilia Dorobanțu a anunțat că a divorțat de Cătălin Tutilescu, fiul fostului chestor din MAI, Marian Tutilerscu, după o căsnicie de aproape 10 ani. Artista de muzică populară a precizat că vor rămâne în relații bune, de dragul fiicei lor.

Emilia Dorobanțu a confirmat astfel zvonurile care tot circulau în ultimele luni. De altfel, cei doi au sărbătorit Paștele separat.

Dragii mei, vreau să împărtășesc cu sinceritate că eu și fostul meu soț am decis să mergem pe drumuri separate. A fost o hotărâre luată de comun acord, cu respect și responsabilitate.

Prioritatea noastră rămâne copilul nostru, pentru binele căruia ne dorim liniște, echilibru și discreție. Din acest motiv, nu vom face alte comentarii pe marginea acestui subiect. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru susținerea voastră”, a scris Emilia Dorobanțu, pe Instagram, potrivit stiripesurse.ro.

Printre cei care au reacționat în comentarii a fost și cântăreața Alina Sorescu. „Să fii bine, Emilia”, i-a transmis aceasta.

Reamintim că, Emilia Dorobanțu s-a născut pe 12 mai 1993, în Curțișoara, și este una dintre artistele cunoscute de muzică populară din România.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Rusănești a organizat o plimbare cu bicicleta, pentru 22 de copii din parohie

Marți, 14 aprilie, a treia zi de Paști, Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Rusănești a organizat o plimbare cu bicicleta, pentru...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img