Eminescu – martirul jertfit pe altarul patriei române

Se împlinesc săptămâna aceasta 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, geniul martir al României. Luceafărul poeziei românești a văzut lumina zilei la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, petrecându-și copilăria la Ipotești.

Conform însemnărilor fratelui său, Matei, avocat în București, poetul s-ar fi născut, de fapt, la 20 decembrie 1849, dar nașterea sa a fost înregistrată oficial în ziua de 15 ianuarie 1850. El a fost al șaptelea dintre cei 11 copii ai familiei Raluca și Gheorghe Eminovici. Destinul acestei familii excepționale a fost unul zbuciumat și tragic.

   Popularizat prin propria-i operă drept poetul nemuririi, Mihai Eminescu a fost în egală măsură prozator, dramaturg, traducător, bibliotecar, critic literar, revizor școlar, dar și unul dintre cei mai cutezători, talentați și vizionari oameni de presă ai neamului românesc. Era erudit, era poliglot, iar aceste multiple însușiri proprii numai oamenilor de geniu l-au transformat pe Eminescu în ținta trădătorilor de țară, a nemernicilor potentați ai vremii ajunși prin propria voință vasali ai puterilor străine.

   Pentru acei satrapi răsăriți ca pirul din pământul românesc, unionistul înflăcărat care milita pentru dezrobirea patriei sale devenise un pericol major, mai ales că, de câte ori revenea din străinătate de la studii, aducea în țară, ca și Ciprian Porumbescu, diverse materiale de propagandă menite a-i lumina și a-i mobiliza pe românii patrioți.

   Articolele sale critice din presă, îndrăznețe și deosebit de tăioase la adresa moravurilor și a protipendadei declasate și decadente au declanșat reacții în rândul decidenților statului, al exponenților străinătății și al serviciilor secrete, care au început să-i stăvilească atitudinea și activitatea de creație prin șantaj și amenințări, recurgând apoi la măsuri represive.

   Deznădăjduit de presiunile nemiloase la care era supus, Eminescu a făcut apel la cărturarii pe care-i credea mai apropiați și care nu aveau probleme cu ștabii politici, solicitându-le sprijinul pentru a demonstra că este sănătos mintal, că este tratat ca fiind dement și supus recluziunii. Ca și azi, colegii săi români și-au dovedit lașitatea, îndepărtându-se de el ca de un ciumat. L-au abandonat de frică, lăsându-l pe mâna călăilor care l-au și anihilat fizic. O parte dintre poeziile sale celebre a fost interzisă, din cauza mesajului patriotic, naționalist.

 Aniversăm acum, ca în fiecare an la 15 ianuarie, nașterea stelei ce-a murit și a cărei lumină nu ne-a ajuns nici până azi, dovada clară fiind repetarea istoriei pe care o plătim din nou cu suferință.

La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.

   Fie-i amintirea veșnic pomenită și opera cinstită după cum merită, poetului nostru național!

                                                            Robert Daniel Ghiță,

                                                                Senator de Olt