Fermierii români, furioşi după ordinul ANPC care le trasează noi obligaţii: „Eram doctori de alergii, acum suntem hoţi”

Îți recomandăm

Un ordin pus în dezbatere publică de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) prevede noi reguli pentru țăranii care vând fructe și legume în piețe. Cei care trebuie să se asigure că acestea sunt respectate sunt administratorii punctelor de desfacere și comercializare a produselor.

Regulile pe care ar urma să le respecte inclusiv micii producători agro-alimentari se referă la etichetarea cât mai clară a produselor, în special, a legumelor și a fructelor și a fost „inspirat” de rezultatele dezastruoase ale controalelor pe care le-au făcut inspectorii ANPC pentru verificarea calității produselor alimentare.

Astfel, etichetele pentru vânzarea produselor în piețe trebuie să conțină: denumire produs şi categoria de calitate; specie sau soi, țara de origine; denumire producător / ambalator / expeditor; componentele alergene, calibrul, dacă este cazul. Informațiile menționate mai sus pot fi și în alte limbi de circulație internațională, însă, obligatoriu în limba română.

Prin urmare, laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peștele, ouăle, vinul trebuie să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă și de depozitare stabilite de producător.

Fiind un Ordin pus în dezbatere publică, propunerile și observațiile pot fi trimise la ANPC, până la 25 mai, anul acesta. Forma finală a acestuia va intra în vigoare în 30 de zile de la publicarea Monitorului Oficial.

Adrian Chifu, un mic producător agroalimentar de lângă București, este revoltat din cauza noilor reguli pentru etichetarea produselor. El susține că statul ar trebui să nu-i mai considere „hoți”, în sensul în care îi suspectează de produse falsificate, ci ar trebui să combată specula prin alte metode.

„Ne-au pus tot felul de condiții, de-a lungul anilor. Asta cu alergenii a fost o mare prostie, de acum trei ani. Păi, noi suntem doctori? Eu știu așa, ca țăran simplu, dar corect. Dacă ești alergic, mai cumperi produsul la care ești alergic? Dacă nu știi că ești alergic, e de vină țăranul de la care ai cumpărat ouă, polen, căpșuni sau altă minune? Eram doctori de alergii. Acum suntem hoți! Specula se combate altfel. Ei (n. r. autoritățile) lasă să vândă produsele contrafăcute, aduse de prin cine știe ce țări, apoi, dă vina pe noi, care cu greu plătim taxa pentru tarabe, pentru certificate. Că avem pesticide, că avem nu știu ce produs fără etichetă. Omul s-a săturat de magazine cu marfă proastă și scumpă, vrea piețe, vrea marfă din grădină. Nu e ușor să faci agricultură în ziua de azi. Normal că înseamnă mai mulți bani, schimba etichete, informează-te, aplică etichete. Poate ne și arată cum ar trebui să fie”, a declarat, pentru Ziare.com, agricultorul mai sus menționat.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

PSD condiționează susținerea noului guvern de renunțarea definitivă la politicile de austeritate

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru declanșează negocieri intense pe scena politică, Partidul Social Democrat anunțând că...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img